sâmbătă, 10 aprilie 2010

Dorinta



Cand totu-i seceta cu pasi de plumb,
Si vara cu sageti amare vrea sa fie,
Pierdut e ingerul cu aripile frante,
Aduna-te in raza, ce se arata vie!

Tacere-i lumea asta invinsa de-ncercare,
Ce-n fiecare clipa mai nimiceste-o arca,
Si se trezeste-n ceata dorintei arzatoare
Ca sa-si urmeze visul ce-o amageste inca.

Dar visu-a disparut ucis de suferinta,
Si-nfrangerea-i o fiara ce umbla in abis,
Vezi zambetul ce creste pe chipul lui Iisus,
Dorinta asta-i viata, nu mai este vis!

11 comentarii:

  1. Bacovia, Bacovia...
    numai că finalul nu-i trist...

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa poezie,ai exprimat prin ea realitatea cruda a zilelor noastre,iar dorintele ce ne amagesc sufletul ar trebui sa fie indreptate catre singura speranta care ne-ar putea aduce fericirea si anume Iisus,dar cati cauta fericirea la EL?, majoritatea cauta fericirea in bani aici pe pamant,eu am avut dorinta sa-L descopar pe CEL care ne poate face fericiti o vesnicie,da pe DUMNEZEU care ne-a parasit din cauza pacatului ce ne stapaneste

    RăspundețiȘtergere
  3. Catalin Fudulu:Daca spuneti dvs asa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ciprian: Ma bucur ca aveti placerea de a veni pe blogul meu, si multumesc pentru cuvintele frumoase!

    RăspundețiȘtergere
  5. Poezia ta mi-a readus în minte două idei:
    -cea a lui Plesu, care spunea că trecerea de la adolescentă la vârsta adultă e cea mai grea dintre transformările omului, mai grea decât bătrânetea, care e doar o adaptare linistită;
    -cea care spune că, fără Dumnezeu, omul ar fi doar o fiintă tragică, o fiintă care ar pierde tot ceea ce iubeste.

    În spatiul credintei, însă, învătăm să iubim ceea ce rămâne vesnic, iubirea însăsi fiind vesnică. O prietenă mi-a spus să mă împrietenesc cu sfintii, să le cunosc vietile si să le cer ajutorul, să-l caut pe Dumnezeu si toate vor fi spre folosul meu.

    Cătălin Fudulu spunea de Bacovia si de sfârsitul optimist. Fostul actor Dragos Pîslaru, actualul părinte Valerian, spunea că noi, crestinii, trăim în această lume nefiind din ea. Trăim, suferind uneori, dar cu gândul la viata vesnică, la Împărătia în care vom merge. Totul capătă sens si ceea ce părea trist si fără sens în lume devine bucurie. Însusi Iisus ne-a îndemnat la bucurie si la îndrăzneală.

    Felicitări, Luiza!

    RăspundețiȘtergere
  6. Prezenta dumneavoastra pe blog ma onoreaza.Comentariile sunt adevarate articole, care m-au inspirat si m-au indemnat la reflectie, mi-au tinut treaza constiinta.
    Postarile de pe blogul dumneavoastra, al lui Catalin Fudulu, Paul Mircescu,Danca Danela, Simplu, Angela si ceilalti, au fost pentru mine lectii de viata.
    Va multumesc tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  7. @Ciprian
    Dumnezeu ne-a promis ca va fi cu noi pana la sfarsitul veacurilor. Nu are cum sa ne paraseasca atata vreme cat sufletele noastre sunt vii. Si cred ca stii la ce ma refer. Treaba noastra este sa ne ingrijim sa nu murim sufleteste, adica sa devenim indiferenti, apatici, goi.

    RăspundețiȘtergere
  8. Luiza, ai scris frumos. Tot ceea ce vine din suflet, dezinteresat, e frumos.

    Sa ai preocupari frumoase in continuare, sa discerni intre ceea ce conteaza si te face fericita, si ceea ce "ca valul trece". Pentru cele din prima categorie, merita sa lupti, chiar daca uneori lupta e grea.

    Am inceput sa dau sfaturi. E clar, imbatranesc.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Mi-as dori sa tot "imbatranesc" si eu asa si intr-o zi sa am intelepciunea de a da asemenea sfaturi:)
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Stai linistită, Simplu! Tu dai sfaturi de când te stiu, asa că nu e un semn de bătrânete. :)) Ce-i drept, dai sfaturi bune. Când vei îmbătrîni, o vei face frumos. :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Cand crezi in Dumnezeu si cand slujesti Darului pe care l-ai primit, devii vesnic. Cand ai succes sa nu uiti , ca fara Dumnezeu nici ochii nu i-ai fi deschis azi, cand treci prin greutati sa stii ca daca le-ai primit inseamna ca le poti si duce, ca nu le duci singura.Oamenii nu imbatranesc, oamenii sunt vesnici!Asa zice o lumina de om, un roman fabulos , academicianul Ovidiu Bojor (printre multe si nepretuite altele, inventatorul insulinei vegetale: Insuveg)

    RăspundețiȘtergere