Cararea serpuind spre nicaieri,
Si bezna se strangea la cingatoare.
Sageti ne ucideau cu neindurare
Petalele firavei licariri.
Si cand din cupa vremii a-nflorit,
Idila ce o imbata visarea,
Pluteam pe adierea ce mergea spre nesfarsit,
Si o tineam mai tainic decat marea.
Cu parul fluturand, pana la brau,
Cand ne adaposteam in clinchetul iubirii,
Cu luna innoptam asa intr-un tarziu,
Cuprinsi de hotararea nemuririi.
Cat este fericire in pocalu-atins
De pacea-nmiresmata a uitarii?
Si cat ne-ajunge iluzia in al ei dans,
Pierzandu-ne in jocul fericirii?
Cred că răspunsurile ai să le afli după ce clepsidra va mai fi întoarsă vreme de câţiva ani...
RăspundețiȘtergerePoezia ta îmi aminteste de părintele Teofil de la Sâmbăta. Eram studenti si părintele fusese invitat la o conferintă. Cineva l-a întrebat dacă ne poate recita o poezie de dragoste. În sală s-au auzit râsete, dar părintele a răspuns spontan recitând o astfel de poezie. La sfârsit, pentru cine nu întelesese, desi era evident, părintele a precizat: era o poezie recitată din dragoste de Dumnezeu si de oameni.
RăspundețiȘtergereLuiza, sunt indiscreta, dar esti indragostita?
RăspundețiȘtergereParerea mea este ca doar atunci cand iubesti poti scrie versuri asa frumoase.
Oricum, iti doresc sa te indragostesti in asa fel incat viata ta sa fie poezie.
Sper ca am inteles bine!
si totusi: l-am auzit vorbind la televizor. Un adevarat sfant pe pamant, din vorbele caruia izvora numai dragoste.
RăspundețiȘtergeresimplu: Multumesc!
RăspundețiȘtergereCred ca poezia nu se poate scrie daca nu simti mereu dragoste.
catalin fudulu: am sa astept:)
RăspundețiȘtergereFrumoasă eschivă, Luiza, în răspunsul pentru Simplu. :) Asa-i trebuie! Indiscreta! :))
RăspundețiȘtergereMi-ati starnit zambete. De simpatie.
RăspundețiȘtergereDin zi in zi va admir si va iubesc mai mult pe toti!