luni, 30 august 2010

Toamna

Trecut-au zile cu iubiri si cu vapai
Si nopti soptite, dulci pana in zori de roua,
Pierdutu-s-au carari sub ochii tai,
Cand frunza si speranta plans-au amandoua.

Tristetea ne inchide-n haina ei maro,
Si ploua-n gandurile noastre ca in lunca
Prin care-si facea veacul dama de caro,
Si vantul din galop pasional se mai opreste inca.

Prin palide alei  de tanguire-amara
Stingandu-si felinarul cu flacara dorintei,
Toti teii costumati in printi odinioara
Acum regreta jalnic parfumul nazuintei.

Sub umbre de castani din galbena  matase
E chipu-ti melancolic prin care vad precum
Prin geamurile- odaii ploaia  izbind visase
Sa intre-n tihna casei, oprindu-se din drum.


duminică, 1 august 2010

Cei ce cred

Cei ce cred in firul ierbii,
vor creste iarasi chiar de sunt taiati.
Cei ce cred in roua diminetii,
vor picura in zori lacrimile fericirii.
Cei ce cred in fosnetul nemuritor al frunzei,
vor strabate labirintul argintiu al chemarii.

Cei ce cred in tainele marii,
vor vibra odata  cu ea.
Cei ce cred in dansul norilor,
vor pluti pa acordul fin al viorii.
Cei ce cred in susurul paraului rece,
vor fi vara in poezia florii de colt.

Cei ce  au credinta arzanda,
vor fi hraniti din amfora cu stele.
Cei ce parjolesc singuratatea de lut,
vor urca stanca trairii eterne.
Iar cei ce alunga pustiul din carnea visarii,
vor strange crini in splendoarea cuminte a raiului.