de Nichifor Crainic
Sub stele, Doamne, cu pamantul frate,
Plutesc pe mari de spaima-ntunecate.
Deasupra
Ma simt de haos, cu pamantul, supt.
Ne soarbe-adanc valtoarea-i de catran,
Flamanda gura de leviatan.
Dar noi - faramitura aruncata
Spre gura lui, prapastios cascata.
Ma zdruncin, Doamne, cu pamantul, scapat
In golul nefiintei fara capat.
Si doi - o spaima, izbucnim de-o data
Spre soare, el, si eu spre tine, Tata.
Vulcani - de rugaciune si de lava -
O deznadejde azvarlim in slava...
Tresalta globu-n fesi de soare-ncins -
E bratul tau ce-n bezna mi s-a-ntins?
Ca iata-ne: sub tine si sub soare
Ne regasim - farame plutitoare.
Privesc din nou in jos si nu ma sperii:
De haul nimicirii si-al tacerii,
Sunt candela sub boltile divine -
In haos spanzur, dar atarn de tine.