joi, 6 mai 2010

Tacere

Cand taci zambind, vorbeste marea
Cu glasul ei misterios
Si mii de pescarusi intreaba zarea
Despre iubiri cu cantecul duios.

Cand taci visand, vorbesc copacii
Cu radacini vibrand de nemurire,
Si pasarile cantatoare sunt chiar vracii
Ai sufletelor ce tot fug de marginire.

Cand taci dormind, vorbesc izvoarele
Si-mi curge-n palme soapta lor curata,
Un roi de fluturi tes covoarele,
Si le astern in pacea adevarata.

Cand taci iubind, vorbeste cerul
Cum nu am auzit vreodata glas,
Usor, incep a dezlega misterul
Tacerii clipelor ce ne-au ramas.

7 comentarii:

  1. Între mare şi cer...
    Vorbe ce alungă tăcerea...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Cu rădăcini vibrând de nemurire". Ce frumos si profund! Cu rădăcini vibrând de nemurire... Un alt gând memorabil, expresie a năzuintei de veacuri o omului: rădăcina spre nemurire. Ne-o dorim atât de mult, dar nu suntem decât niste biete plante agătătoare, superficiale, dornice să urce, să urce, să urce... E o disproportie între înăltimea la care vrem să ajungem si rădăcinile pe care ni le formăm. De aceea vedem atâtia oameni căzuti. Putem reînvăta rădăcinile pentru a creste frumos spre nemurire. Eu asta am înteles din versul tău. Poezia ta îmburdă gândul, înveseleste inima si înseninează fata. Si ultima strofă îmi place foarte mult. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  3. "Fructul poartă în sine şi vârfuri şi rădăcini", spunea Tudor Arghezi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Luiza, n-am tacut! Stii ce am facut? Am zambit, am visat, am dormit, am lasat cerul sa vorbeasca. El stie mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Tora ! Tora ! Tora !11 mai 2010, 00:08

    Numai divinitatea mai poate avea un cuvant de spus...prin creatie!
    Dovezi palpabile,argumentari!

    RăspundețiȘtergere