Totul a murit sub puterea iernii, pentru a reinvia la primavara, sau poate visele noastre de gheata se trezesc cu tarie pentru a da continuitate vietii.
Privesc prin fereastra, un copac despuiat, in care pasarelele se opresc doar pentru a se odihni un moment, dupa care pleaca grabite de gandurile lor. Locurile pustii nu atrag suflete.
Atmosfera este mohorata, soarele sta suparat dincolo de nori, asemeni sentimentelor sincere ce abia daca indraznesc sa-si faca loc prin ceata densa a nelegiuirii spre stralucire.
Daca zapada n-ar straluci in lumina soarelui, iarna nu ar avea maretie, iar zanele cu stelute ar fi adevarate babe cloante. Stralucirea este esenta noastra si a naturii in general.
In sufletul meu, argintiul de poveste al iernii impleteste un tablou de iubiri pestrite...
