E vara prafuita-n in jurul meu
Si soarele se iroseste sangerand,
Peste bolnavi de urletul cel greu
Din care pier in seceta trudind.
E totul ars de-atata nepasare,
Si demonii ucid oricare vis,
Cand arsita nebunei amnistii fatale,
Cu scrumul mintii macii i-a ucis.
Si spicul copt plesneste de jug nedrept purtat .
Din trandafiri picat-au petalele cu viata,Ramas-au spinii negri ce zililele au luat.
Si florile-s de plumb, culoarea lor murdara
Incearca din cenusa c-un zambet sa apara.
O, vara inutila in rochia ta precara,
Te du si nu te-ntoarce, cu armonie-amara.
Da' ce te-a întristat asa, Luiza dragă?
RăspundețiȘtergereFrumoasă poezie. Bravo!
RăspundețiȘtergereTe-ai supărat pe vară...
RăspundețiȘtergereMai sunt inca vise ce nu pier. Iar vara e frumoasa!
RăspundețiȘtergerePoezia surprinde o stare de tristete a ta. Asa e?
Personal nu sunt trista:)
RăspundețiȘtergereDar o tristete generala ce umbreste vara aceasta si viitorul nostru... exista, din pacate...
Vreau vara, imi place, dar cred ca suntei de acord cu mine, nu o "vara inutila".
Nicio vară nu e inutilă la 17 ani. Nici mai apoi. Poezia ta e frumoasă. Sper că ti-a consumat tristetea si, luându-si lin zborul, a lăsat în urma-i zorii veseliei.
RăspundețiȘtergereAm surprins pe toata lumea cu tristetea mea.
RăspundețiȘtergereA trecut imediat ce am scris poezia.
Sunt vesela si n-am sa uit nicio clipa ca e vara si... mai ales VACANTA!:)
Ai plecat la mare?
RăspundețiȘtergereNu, dar... ma pregatesc:)
RăspundețiȘtergere